| 1.
|
ÎNV'INGE, înv'ing, vb. III. Tranz. 1. A înfrânge, a bate pe inamic, pe adversar (în război), a triumfa, a doborî. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina (o dorinţă, o pasiune, o slăbiciune etc.). ♦ (Subiectul este o necesitate, o dorinţă, un sentiment etc.) A doborî, a birui, a coplesi; p. ext. a duce până la capăt. - În + vince (înv. "a învinge" < lat.).
Sursă
: DEX'98
(17824)
- valeriu |
| |
| 2.
|
ÎNV'INGE vb. 1. v. birui. 2. v. izbândi. 3. v. întrece. 4. v. depăsi. 5. v. stăpâni. 6. a(-si) domina, a(-si) înfrâna, a(-si) stăpâni. (Si-a ~ durerea.) 7. v. răzbi. Sursă
: Sinonime
( 190275)
- siveco |
| |
| 3.
|
înv'inge vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. înv'ing, 1 pl. înv'ingem, perf. s. 1 sg. învins'ei, 1 pl. înv'inserăm; part. înv'ins
Sursă
: DOR
(256311)
- siveco |
| |
| 4.
|
A ÎNV'INGE înv'ing tranz. 1) A înfrânge într-o luptă sau într-o întrecere; a birui; a bate; a dispune. 2) (porniri, dorinţe etc.) A face să nu se manifeste; a birui. /în + înv. vince
Sursă
: NODEX
(340652)
- siveco |
| |
|
|